“Cănd trăiești intr-o societate unde îngrijorarea devine un stil de viață” este o pledoarie a mea pentru a nu-i mai lăsa pe alții să ne îngrijoreze dar în același timp să încercăm și noi să nu îi mai îngrijorăm pe alții.
Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri că atunci când am plecat împreună cu partenerul meu “la lupta” cu infertilitatea, am vizitat câțiva medici specialiști în infertilitate ca să înțelegem ce avem de făcut și să ne decidem pe mâinile cui ne lăsăm. La unul dintre acești medici renumiți, o doamnă căreia nu o să-i dau numele deși ar merita, mi-a spus: la vârsta ta nu ai nicio șansă să ai un copil; chiar dacă rămâi însărcinată, ai prea multe probleme ca să poți duce sarcina până la capăt. Aveam 43 de ani. La 46 de ani am devenit mamă și am avut o sarcină aproape perfectă. Din păcate, am lăsat acele cuvinte să intre în creierul meu și să se transforme într-o stare permanentă de îngrijorare.
Dar ce este îngrijorarea?
Dacă nu o să reușesc să rămân însărcinată? Dacă se întâmplă ceva în timpul sarcinii sau al nașterii? Dacă nu iau examenul la facultate? Daca va fi vremea proastă? Dacă nu mă promovează la serviciu? Dacă răcesc?
Sau din categoria: Vai, dar cât de greu va fi când vine un copil?! Vai, dar cum se va schimba viața când apare un copil!? Vai, dar ce perioadă grea va urma la birou! Îmi este groază de rezultatele analizelor! Am reușit să iau examenul ăsta, dar daca nu îl iau pe următorul?
După părerea mea Ion Creangă a definit cel mai bine ingrijoarea ca drobul de sare. Cei care ați citit povestea “Prostia omenească” vă aduceți cu siguranță aminte de soția personajului principal care plângea cu lacrimi de crocodil în legătură cu un eveniment ce nu se întâmplase încă: căderea drobului de sare peste copil. Cam asta este ingrijorarea: un film pe care mintea noastră îl rulează în legătură cu un eveniment ce nu s-a întâmplat Din păcate, îngrijorarea permanentă induce stresul cronic care ne poate afecta la nivel fizic și poate declanșa apariția bolilor.
Îmi aduc amite când am citit despre amniocentează pe net. Păi mi s-a ridicat părul în cap și aproape că mi s-a făcut rău gandindu-mă la ce mă așteaptă. Norocul meu este că am o prietenă care a trecut prin asta și m-a liniștit, așa că m-am dus la “tăiere” cu un pic de speranță. Și ce să credeți? M-a durut mai mult luatul sângelui decât amniocenteza. După procedură m-am urcat la volanul propriei mașini și am plecat la cafea cu fetele mele. Dar câte nopți nedormite și cate gânduri negre, numai eu stiu.
După ce am reușit să rămân însărcinată, am tot auzit în jurul meu: aoleu, cât de greu este să ai un copil! După ce ne chinuiserăm de nu am mai știut de noi să avem un copil, acum ne gândeam cât de greu o să ne fie. Noroc cu aceeași prietenă că ne-a mai insuflat un pic de speranță că nu va fi atât de greu.
Mă uitam deunăzi pe un grup de mămici, dealtfel foarte apreciat de mine și mi-a sărit în ochi întrebarea din cadrul unui chestionar de opinie care suna cam așa: Care este îngrijorarea ta cea mai mare: alăptarea, diversificarea sau ….(mai era încă ceva dar nu îmi aduc aminte). De ce îngrijorarea? De ce trebuie să mă îngrijorez când toate lucrurile menționate sunt făcute de femei de mii de ani? De ce întrebarea nu a sunat ceva de gen Ce iți dorești să stăpânești mai bine? sau Despre ce iți dorești să înveți?
Sunt perfect de acord că nu trebuie să rămânem ancorați în trecut și să facem numai ce făceau mamele noastre și evoluția este esențială pentru noi ca indivizi și ca societate. Doar că depinde foarte mult de modul în care alegem să ne uităm la viață: dintr-o perspectivă a îngrijorării sau a speranței de mai bine? Pe mine mă sperie foarte tare această tendință generală pe care o percep în jurul meu mai ales că ne-am pricopsit și cu covid-ul de ceva timp încoace.
După introducerea asta lungă, m-am gândit să vă împărtășesc câteva idei care să ne ajute să gestionam îngrijorarea și să nu o lăsăm să ne impacteze emoțional mai mult decât trebuie.
Nu înăbuși îngrijorarea
Mulți dintre noi fugim de emoțiile noastre și apelăm la așa numitele mecanisme de apărare de gen să ne ținem ocupați cât mai mult, să ne izolăm sau să apelăm la diverse comportamente toxice: mâncare, băutură, țigări și lista poate continua.
Folosește îngrijorarea ca ghid
Folosește îngrijorarea ca ghid spre ceea ce poți să faci ca să te asiguri că nu mai ai motive de îngrijorare. Adică fă-ți un plan concret: Pune-ți câteva întrebări simple și încearcă să răspunzi la ele: De ce mă simt îngrijorată? Am motive reale să fiu îngrijorată? Ce acțiuni pot să întreprind ca să ajung de la îngrijorare la calm și încredere?
Amână îngrijorarea!
Sunt convinsă că iți pare stranie aceasta afirmație dar te rog să mă crezi că este una dintre cele mai bune metode de a “cerne” îngrijorarea reală de cea închipuită. Există o tehnica pe care eu o folosesc cu success și pe care v-am împărtășit-o în “Cum îmi păstrez calmul când toate par că merg deandoaselea sau Zen-ul cel de toate zilele” și vă invit să citiți despre ea aici.
Adu soluțiile din trecut în prezent
Uneori poate fi de ajutor să ne uităm la experiențele noastre trecute și să identificăm o situație similară în care ne-am îngrijorat și s-a rezolvat. Să ne aducem aminte ce am făcut exact spre rezolvare și să vedem dacă se poate aplica și în situația prezentă.
Tot ce auzi din stânga și din dreapta verifică din surse de specialitate și de încredere
Mă tot întreb de ce mulți dintre noi aleg să facă din țânțar armăsar când împărtășesc o părere sau o experiență cu altcineva. Vă rog din suflet nu luați de bune astfel de păreri și documentați-vă înainte să vă îngrijorați!
Una peste alta cănd trăiești intr-o societate unde îngrijorarea devine un stil de viață ajungi să crezi că este normalitate. Dar sa nu uitați că nu este normal.
Vă îmbrățisez din inimă, Delia
