Sunt unele cãrţi care rãman cu tine, cuibãrite undeva înlãuntrul tãu, chiar şi mulţi ani dupã ce le citeşti. Se pliazã pe sufletul tãu şi rãmân acolo, ca o amintire minunatã pe care vrei sã o retrãiesti de cate ori simţi nevoia.
Probabil este momentul când le citeşti, sau poate este chiar povestea, scrisã ca pentru tine. Eu pot spune cã am simţit, citind “Pânza de pãianjen” a Cellei Serghi, cã povestea asta a fost scrisã pentru mine. Am citit-o, cred, prima oarã, în primii ani de liceu şi am trãit prima mea dragoste adolescentinã prin paginile acestei cãrţi.
L-am iubit pe pictorul Petre Barbu odatã cu Diana, am urât ca l-a ales pe Michi ca soţ, am trãit cu ea şi cu Ilinca in Bucureştiul interbelic, admirabil adus la viaţã prin condeiul scriitoarei, am respirat marea la Mangalia şi m-am bucurat de atmosfera Balcicului de altãdatã. Mi-am dorit sã fiu frumoasa şi fascinanta Diana, admiratã deopotrivã de barbaţi şi de femei.
Imaginea Dianei, vazutã prin ochii adolescentei Ilinca Dima, confidenta şi prietena ei, este cea care te fascineazã de la primele pagini ale cãrtii:
“De cate ori trecea prin faţa mea o femeie frumoasã, mã întrebam dacã nu-i Diana Slavu. Se spunea cã nu-i frumoasã, dar adorabilã, încântãtoare. Faptul însã cã frumuseţea ei era atât de discutatã mã încredinţa cã este frumoasã de-a binelea. Dupã unii semãna cu o reclamã la pastã de dinţi, dupã alţii, cu reclama pentru şampon de spãlat pãrul.”
Sãrind peste ani, vestea neaşteptatã cã Diana ca şi-a pãrãsit soţul şi a fugit în Franţa îi intregeşte imaginea de femeie fatalã, frivolã şi cochetã. Ilinca este cea care primeste jurnalele intime ale Dianei. Iar jurnalele dezvãluie o cu totul altã Diana, pe care nici chiar prietena ei de o viaţã nu o ştie…
In spatele imaginii fetei frumoase, cu zâmbetul pe buze, admiratã şi invidiatã de toatã lumea, se aflã un secret pe care nimeni nu l-a ştiut vreodatã, încã o dovadã cã aparenţele înşealã amarnic.
O familie sãracã, multe neajunsuri, o mamã care se sacrificã pentru familia ei, un tatã visãtor şi temperamental care mereu are câte o idee de afaceri niciodatã dusã panã la capat. Este realitatea pe care Diana a ales sã o ascundã de toatã lumea, trãind astfel între douã lumi, fãrã a face parte in realitate, complet, din niciuna.
Diana îşi doreste ceea ce nu poate avea, sa iasã din pânza de paianjen a vieţii ei, iar dragostea adolescentinã şi neîmpãrtasitã pentru pictorul Petre Barbu, bãrbatul pe care îl va cãuta încontinuu în toţi ceilalţi bãrbaţi din viaţa ei, o împinge cãtre cãsãtoria cu Tomi (Michi) Ioanescu. Doar cã ceea ce ar fi trebuit sã fie o ieşire pentru Diana se dovedeste a fi o nouã fundãturã, pânza de pãianjen se strânge şi mai tare în jurul ei şi îi accentueazã senzaţia de prizonierã în propria viatã.
“Vezi, asa îmi închipui viata, ca o pânza de pãianjen imensã, cenuşie, lipicioasã, în care omul se zbate ca o muscã. Undeva pãzeste carnivorul: pãianjenul…”
Cãutarea unei ieşiri o împinge în bratele lui Alex Dobrescu, de care se îndrãgosteste în peisajul idilic de la Baltic. Dar noul triunghi amoros nu reprezintã o scãpare pentru Diana – ea nu poate face nicio alegere, procesele de conştiinţã facând-o sa decidã sa fugã la Paris.
Recitind cartea dupã mulţi ani, am regãsit aceeaşi emoţie şi aceeaşi plãcere a lecturii în fiecare paginã, dovadã ca povestea nu şi-a pierdut nimic din farmecul iniţial. Vã recomand cu multã cãldura sã citiţi “Pânza de pãianjen” şi sper din suflet sã vã atingã sufletul cu forţa extraordinarã pe care o degajã!
Cu drag, Gabi
Aprecierea mea:
Despre autoare:
Nãscutã în 1907 la malul mãrii, în Constanţa, Cella Serghi se mutã în perioada interbelicã în Bucureşti unde terminã liceul şi Facultatea de drept. Si-a fãcut debutul literar scriind pentru revista Gazeta, iar în 1938 îşi publicã prima carte, “Pânza de pãianjen”. Contemporanã cu Mihail Sebastian, Camil Petrescu şi Liviu Rebreanu, Cella Serghi a uimit în romanul sãu de debut, cu influenţe autobiografice, prin maturitatea stilului şi prin forţa cu care a reuşit sã aducã la viaţã o întreagã epocã. Scrierile ei de mai târziu au fost influenţate de regimul comunist şi multe dintre ele au fost ulterior revizuite.
In 1980 a publicat şi o carte pentru copii intitulatã “In cãutarea somnului uriaş” urmatã în 1983 de un alt roman “Aceastã dulce povarã, tinereţea”.
Cella Serghi s-a stins din viaţã în septembrie 1992.
Titlu: Pânza de pãianjen
Autor: Cella Serghi
Anul apariţiei: 1978
Editura: Cartea romaneascã
Gen: Beletristicã, Dragoste
