Vă spuneam în postarea de săptămâna trecută că vreau să fac mai interesantă provocarea literară de anul acesta citind mai multe cărţi sub aceeaşi categorie 😊 Săptămâna trecută v-am propus “Pădurea norvegiană” a lui Haruki Murakami, săptămâna asta vin cu altă propunere: romanul “Să nu mă părăseşti” al lui Kazuo Ishiguro.
Este primul roman al lui Ishiguro pe care îl citesc şi nu am nicio scuză pentru asta. Dar mai bine mai târziu decât niciodată pentru că acum înţeleg toată faima de care se bucură romanele sale.
Simplist vorbind, “Să nu mă părăseşti” ar fi un roman cvasi-SF, poate chiar cu ceva accente horror, dar partea frumoasă cred eu, este intriga care se dezvăluie treptat, de parcă ai depăna un mosor cu aţă.
Povestea este depănată din punctul de vedere al lui Kathy H., alternând între prezent – unde Kathy este de peste 12 ani o îngrijitoare pentru “donatori” şi amintirile ei de când era elevă la Hailsham, o şcoală cu internat care pare extrem de exclusivistă. Aproape o treime din carte se scurge şi doar câteva indicii aruncate ici-colo, te fac să realizezi că Hailsham este o şcoală foarte diferită şi că elevii de acolo sunt şi ei foarte speciali.
Nu există profesori, ci gardieni, paznici. Elevii nu au acces în lumea din afara şcolii, contactul lor cu lumea exterioară se face doar în perioada “Soldurilor” cand o dubă vine în campus şi elevii îşi pot cumpăra diverse lucruri de la haine la Walkman-uri. Copiii par a lua lecţii ca în orice şcoală deşi se pune un accent deosebit pe păstrarea sănătaţii, producerea de obiecte de artă şi pe faptul că destinul lor este unul special. Cele mai bune obiecte de artă sunt an de an alese de Madame, un fel de directoare a şcolii, pentru colecţia ei particulară.
Când împlineşte 16 ani, Kathy împreună Tommy şi Ruth prietenii ei apropiaţi, părăsesc Hailsham-ul pentru a se muta într-una dintre comunităţile unde ajung absolvenţii. Deşi Kathy este foarte apropiată de Tommy, fiind singura lui confidentă, acesta ajunge să formeze un cuplu cu Ruth.
Şi de aici, încet, încet, ni se dezvăluie totul… cum toţi elevii de la Hailsham sunt de fapt copii, clone, ale unor persoane. În curând toţi trei, împreună cu un cuplu de veterani (dar care nu absolviseră Hailsham) pleacă spre Norfolk în căutarea unei “posibile” – o persoană care seamănă cu Ruth, de aceea un posibil original după catre aceasta a fost clonată. Dar scopul principal al celor doi veterani este cu totul altul: clarificarea un zvon legat de Hailsham. Ei ar fi auzit că un cuplu de absolvenţi de la Hailsham ar fi obţinut o dispensă specială care le dă dreptul să-şi amâne începerea cursurilor de îngrijitori dacă pot dovedi că între ei există dragoste adevărată.
Curand însă totul se precipită, ruptura dintre Kathy şi Ruth ducând la hotărârea lui Kathy de a-şi începe cursurile de îngrijitor.
Cei trei se reunesc peste ani, când Kathy ajunge să fie îngrijitoarea lui Ruth şi împreună merg sa-l viziteze pe Tommy, la centrul de donaţii unde se afla acesta. Parcă presimţindu-şi sfârşitul, Ruth le cere iertare celor doi, mărturisind că se simte vinovată de faptul că făcuse tot ce i-a stat în putinţă să împiedice o relaţie între ei doi şi încurajându-i să o caute pe fosta Madame pentru a obţine amânarea şi a avea timp pentru ei doi. Dar mai există oare vreo şansă pentru Tommy şi Kathy? Pot obţine mult-râvnita amânare?
Madame şi Miss Emily – creatoarele Hailsham-ului sunt cele către care se îndreaptă cei doi.
“In primul rând vrem să ştim de ce ne puneaţi să facem toate lucrările alea? De ce ne învăţaţi cum se face, ne încurajaţi şi ne îndemnaţi să creăm toate acele lucruri? Dacă menirea noastră este oricum doar aceea de a dona şi apoi de a muri, ce rost au avut toate acele lecţii? Ce rost au avut toate cărţile, toate discuţiile?”
“Vă luam lucrările pentru că noi credeam că ele vă dezvăluie sufletele. Sau, ca sa fiu şi mai limpede, am făcut-o pentru a vă demonstra că aveţi suflet.”
Candoarea răspunsului lui Kathy dezvăluie esenţa romanului:
“- Dar ce nevoie aveaţi să demonstraţi aşa ceva, Miss Emily? Credea cineva că nu avem suflet?”
“Să nu mă părăseşti” este un roman care mi-a plăcut extrem de mult. Dar viziunea oferită de Ishiguro a unei astfel de lumi alternative m-a întristat şi înspăimântat. Iar întrebările ridicate de el nu pot să nu te pună pe gânduri. Îmi doresc totuşi să cred că umanitatea din noi nu se va pierde odată cu progresul ştiinţific. Că nu vom deveni noi înşine monştri…
Aprecierea mea:
Despre autor:
Sir Kizuo Ishiguro – câştigător al Premiului Nobel pentru literatură în 2017 – s-a născut în Japonia, la Nagasaki, în 1954, dar s-a mutat cu familia în Marea Britanie când avea doar 5 ani, căpătând cetăţenie britanică în 1983.
Este unul dintre cei mai lăudaţi scriitori britanici de literatură contemporană, fiind de mai multe ori nominalizat la premiul Man Booker Award (cel mai prestigios premiu pentru literatura de limbă engleză) şi câştigător al acestuia în 1989 cu romanul “Rămăşiţele zilei” (”The Remains of the Day”).
Romanul “Să nu mă părăseşti” (“Never Let Me Go”), publicat în 2005, a fost numit de revista “Time” cel mai bun roman al anului 2005 şi a fost inclus pe lista celor mai bune 100 de romane de limbă engleză publicate între 1923 şi 2005.
În 2017, Academia Suedeză i-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură numindu-l scriitorul “care, în romane de o mare forţă emoţională, a descoperit abisul de sub sensul iluzoriu al conexiunii noastre cu lumea”*.
*Citatul în original este: “who, in novels of great emotional force, has uncovered the abyss beneath our illusory sense of connection with the world”. Traducerea îmi aparţine.
Titlu în original: “Never Let Me Go”
Autor: Kazuo Ishiguro
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2006
